Aceasta este istoria unei idei. O idee simplă: aceea că oamenii îşi pot pune banii în comun şi că-şi pot acorda reciproc credite.

Este ideea uniunii de credit şi ea a evoluat pornind de la activităţile cooperative ale Europei de Ia începutul secolului al XIX-lea. Prima dintre aceste cooperative a fost, în 1844, o cooperativă de vânzări înfiinţată de un grup de muncitori din Rochdale, Anglia. În acelaşi an, în Germania, Victor Aime Huber a început să elaboreze şi să publice unele dintre primele teorii cooperatiste din Europa. Ideea societăţilor de credit a făcut parte dintre acestea.

 

Societăţile de Credit: 1852-1864

Doi oameni, Hermann Schulze-Delitzsch şi Friedrich Wilhelm Raiffeisen, au înfiinţat primele două uniuni de credit din Germania - în 1852 şi 1864. În 1849, Raiffeisen a înfiinţat o societate de credit în Flammersfeld, Germania, dar aceasta depindea de contribuţiile oamenilor bogaţi pentru a funcţiona. Raiffeisen a aplicat acest concept până în 1864, când a organizat o nouă uniune de credit pe baza unor principii care mai sunt şi astăzi de bază.

Societăţile de credit din Germania, precum şi instituţii similare înfiinţate de Luigi Luzzatti în Italia, au fost antemergătoarele marilor "bănci" cooperatiste care sunt atât de numeroase în Europa de azi.

În 1871, în Massachussetts, se studia aplicarea unei legislaţii a uniunilor de credit. Această încercare, precum şi alte eforturi datând de la sfârşitul secolului trecut şi vizând înfiinţarea de uniuni de credit în Statele Unite nu au avut prea mare succes.

 

Principiile Directoare

            Totuşi, ideea a continuat să crească Era o idee foarte simplă: (1) Numai persoanele care sunt membri ai uniunii de credit pot să ia credite; (2) creditele se vor acorda pentru scopuri "prudente şi productive"; (3) dorinţa unei persoane de a restitui creditul (caracterul ei) va fi considerată mai importană decât capacitatea de a restitui (venitul persoanei). Dealtfel, oamenii împrumutau bani de la ei înşişi şi de Ia prietenii lor. După aceste principii se conduc în continuare cele mai multe dintre uniunile de credit din lume.

 

Ideea Ajunge în Vest

            Cel care a transplantat ideea uniunii de credit în emisfera vestică a fost un canadian. În 1900, Alphonse Desjardins a organizat o uniune de credit (casă populară) în Levis, Quebec. Motivele au fost aceleaşi ca şi în Germania, cu 50 de ani înainte - oamenii erau săraci, dobânzile erau extrem de împovărătoare iar uniunea de credit oferea o cale de scăpare.

            Acea primă uniune de credit canadiană era mică după standardele de azi. Prima depunere de economii a fost de numai 10 cenţi.

            Chiar si astăzi, în anumite tari, uniunile de credit încep de la dimensiuni mici.

            Însă Desjardins a perseverat şi şi-a dedicat o bună parte a vieţii dezvoltării uniunilor de credit în America de Nord. A înfiinţat alte uniuni de credit, inclusiv prima din Statele Unite, în 1909 în New Hampshire.

 

Jay, Filene - începuturile din Statele Unite

            Doi americani a fost profund influenţaţi de eforturile lui Desjardins: Pierre Jay, reprezentant al statului Massachussetts pentru sectorul bancar, şi Edward A. Filene, un negustor din Boston.

            Filene a descoperit uniunile de credit într-un sat din India, în 1907. S-a oprit în Calcutta şi s-a întâlnit cu o oficialitate din guvem care l-a condus într-o vizită la ţară. Acolo, Filene a observat mai întâi funcţionarea unei uniuni de credit săteşti şi a fost imediat interesat. Înapoindu-se acasă, a început să citească despre uniunile de credit pentru a-şi lărgi cunoştinţele.

            Filene era probabil americanul ideal care să dea un impuls ideii uniunilor de credit. Era un gânditor progresist pentru vremea sa - începuse planuri de împărţire a profitului pentru salariaţii săi, instituise alte programe de beneficii marginale noi, era fondatorul ideii de "raion de mărfuri cu preţ redus" în magazinele mari, le-a permis salariaţilor săi să participe la negocieri şi arbitraje colective, a stabilit salarii minime pentru femei şi a susţinut săptămâna de cinci zile şi 40 de ore de lucru. La începutul anilor 1900, asemenea idei erau revoluţionare. Pe lângă această abordare creatoare a afacerilor, Filene era de asemenea şi unul dintre fondatorii Camerei de Comerţ a Statelor Unite.

            Ca reprezentant al statului pentru sectorul bancar, Pierre Jay a întocmit un studiu despre practicile bancare neautorizate din Massachussetts. A aflat că mai multe grupuri de salariaţi din Kentucky, Massachusetts, Pennsylvania şi Virginia şi-au înfiinţat propriile lor organizaţii de economii şi credit. Aceste grupuri semănau cu ceea ce Henry Wolff, un european, a descris sub numele de "bănci populare". Jay credea că aceste mici asociaţii ofereau un serviciu căutat, dar dorea să recomande un mijloc de a le face legale.

            De la scrierile lui Wolff, Jay şi-a îndreptat atenţia spre munca lui Desjardins şi a altora. A început o lungă corespondenţă cu Desjardins. Aceasta a condus, în 1908, la ţinerea unei conferinţe în Boston cu participarea lui Desjardins, Jay, Filene şi alţi cetăţeni interesaţi de binele public. Lucrând cu Desjardins, Jay a pregătit legislaţia pentru ceea ce avea să devină prima lege generală a unui stat referitoare Ia uniunile de credit din Statele Unite.

 

Concentrarea Forţelor

            În Massachussetts aveau Ioc audienţe publice despre legislaţia uniunilor de credit. Cea mai mare parte a mărturiilor a venit mai întâi de la Desjardins. Observaţiile sale au avut un impact major. Apoi a apărut Filene. Mărturia sa a ajutat la facilitarea adoptării primei legi generale de stat referitoare Ia uniunile de credit în 1909.

            Cu toate acestea, în deceniul care a urmat nu s-a produs vreo explozie a uniunilor de credit, în ciuda eforturilor permanente. Mai puţin de 10 state au adoptat legi referitoare la uniunile de credit, din care multe sau dovedit inaplicabile; iar Asociaţia Uniunilor de Credit din Massachussetts, prima de acest gen, creştea încet.

 

Trezirea Naţiunii

            În 1921, Filene a hotărât că singurul mod în care uniunile de credit puteau fi impulsionate era să se obţină o legislaţie federală şi o legislaţie de stat mai largă. A creat Biroul de Extindere Naţională şi a angajat un avocat din Massachussets, pe Roy F, Bergengren, ca să-l ajute.

            Bergengren şi Biroul erau însărcinaţi să obţină legi eficiente referitoare la uniunile de credit în toate statele şi Ia nivel federal. Au sperat să înfiinţeze o organizaţie naţională a uniunilor de credit care să ofere îndrumare şi servicii credit existente şi să organizeze noi uniuni de credit. În decursul acestei perioade, uniunea de credit era considerată ca o instituţie mică şi izolată.

 

Bergengren, Organizatorul

            În momentul în care Roy Bergengren şi-a început eforturile, în statele Unite existau numai 199 de uniuni de credit, dar în decursul celor 13 ani care au urmat (până în 1934), numărul acestora a crescut considerabil.

            Filene a contribuit cu mai mult de 1 milion de dolari din fondurile sale proprii la acest proiect. Biroul a început să acţioneze în toată ţara. Bergengren a apărut în faţă unor legislatori de stat, anumite legi au fost adoptate şi organizatori voluntari au fost iniţiaţi în "mişcare".

            Î1925, 15 state adoptaseră legi referitoare Ia uniunile de credit; 419 uniuni de credit deserveau 108.000 membri. În 1935, 39 de state aveau legi referitoare la uniunile de credit şi 3.372 uniuni de credit deserveau 641.800 membri.

 

Evoluţia Ligilor Uniunilor de Credit

            În timpul anilor de formare a mişcării uniunilor de credit, uniunile de credit au descoperit rapid că puteau să se extindă mai repede şi să ofere servicii mai bune dacă se uneau în ligi.

            Ligile furnizau consultanţă financiară şi juridică, precum şi know-how organizatoric, constituind un instrument pe care uniunile de credit îl putea folosi în vederea obţinerii unei legislaţii statale favorabile. Dar mai era nevoie şi de altceva.

 

Înfiinţarea CUNA

            În 1934, ideea uniunilor de credit s-a răspândit atât de rapid încât uniunile de credit şi ligile existente au recunoscut nevoia unei organizaţii naţionale. Uniunea Naţională a Uniunilor de Credit (CUNA) a fost înfiinţată în cadrul unei adunări care a avut loc la Estes Park, în Colorado; ea a fost formată ca o confederaţie a ligilor statale. CUNA a înlocuit Biroul Naţional de Extindere a Uniunilor de Credit iar Roy Bergengren a devenit primul director executiv al CUNA. În acelaşi an, Congresul a adoptat în sfârşit o lege federală a uniunilor de credit care permitea uniunilor de credit să fie înfiinţate oriunde în Statele Unite. Adoptarea acestei legislaţii fundamentale a creat o posibilitate de alegere pentru uniunile de credit. Ele se puteau înmatricula fie conform legii statului, fie conform legii federale. Sistemului statutului dual există încă şi în zilele noastre.

            Aproape imediat după ce a fost organizată, CUNA a recunoscut necesitatea unor servicii de asigurare speciale pentru uniunile de credit, precum şi a unor furnituri de birou standardizate.

            În 1935, CUNA a înfiinţat Societatea de Asigurări Reciproce CUNA. Declarând "Datoria va Muri în Acelaşi Timp cu Debitorul", Asigurările CUNA au elaborat o politică de Asigurare a Protecţiei Creditului, urmată la scurt timp de Acţiunile de Asigurare pe Viaţă. Aceste programe oferă compensaţii specifice beneficiarilor membrilor uniunilor de credit decedaţi sau invalizi.

            Pornind la drum cu 25.000 dolari împrumutaţi de Filene, Asigurările CUNA încasaseră numai 145 dolari în prima lună de funcţionare. Trei luni mai târziu avea de-a face cu prima sumă de plătit, de 40 dolari, şi a trebuit să împrumute bani ca să o plătească.

            Astăzi, Societatea de Asigurări Reciproce CUNA este una dintre cele mai mari societăţi de asigurări din America de Nord, ca asigurări curente, şi acordă credite de asigurări pe viaţă mai numeroase decât orice altă societate din lume. Societatea este una dintre cele câteva societăţi ale Grupului de Asigurări Reciproce CUNA, care oferă împreună o gamă largă de servicii de asigurări pentru membrii uniunilor de credit din întreaga lume. Asigurările curente ale Grupului sunt de peste 83 miliarde de dolari, iar activele depăşesc 4,5 miliarde de dolari.

            Cea de-a doua mişcare de dezvoltare a CUNA a fost crearea Cooperativei de Aprovizionare CUNA, în 1936. Cooperativa de Aprovizionare CUNA a fost concepută pentru a furniza formulare şi alte materiale uniunilor de credit. Începută cu numai trei salariaţi într-un subsol, ea face în prezent parte din Grupul de Servicii CUNA, care furnizează anual produse şi servicii în valoare de peste 50 milioane dolari pentru uniunile de credit.

 

Anii Războiului şi Anii Următori

            Cel de-al doilea Război Mondial a oprit evoluţia mişcării uniunilor de credit din SUA, aşa cum a oprit evoluţia multor alte sectoare ale economiei.

            Odată cu sfârşitul războiului a avut loc o nouă evoluţie în Statele Unite. În 1945 existau în SUA 8.683 uniuni de credit, în 1955 erau 16.201 iar în 1969, mişcarea din SUA şi-a atins vârful de 23.876 uniuni de credit.

            De atunci, numărul lor a scăzut, dat fiind că multe uniuni de credit mici au fuzionat în uniuni mai mari, care oferă în general mai multe servicii.

            Numărul membrilor a continuat totuşi să crească. Numărul de membri ai uniunilor de credit s-a dublat în decursul anilor 1970 pentru a atinge mai mult de 43 milioane la sfârşitul acelui deceniu.

            Astăzi, aproximativ 65 milioane de americani sunt membri ai uniunilor de credit.

            În Canada, organizarea unor noi uniuni de credit a cunoscut şi ea un declin începând din anii 1960, reflectând o evoluţie spre organizaţii mai puţine dar mai mari. Numărul membrilor din Canada este astăzi de nouă milioane.

 

O Afacere Globală

            În 1954, CUNA a înfiinţat un departament de servicii internaţionale (Extindere Mondială), pentru a-şi întinde influenţa dincolo de America de Nord. Pe atunci nu exista încă o organizaţie mondială a uniunilor de credit.

            Acest lucru s-a schimbat în mai 1964, când CUNA şi-a revizuit statutul şi a devenit CUNA Internaţional, luând sub aripa sa uniunile şi asociaţiile de credit din Canada, din America Latină şi din alte părţi.

 

Naşterea Consiliului Mondial

            Creşterea rapidă a uniunilor de credit în alte părţi ale lumii şi în naţiunile nou apărute au condus la înfiinţarea, în 1970, a Consiliului Mondial al Uniunilor de Credit. CUNA a devenit din nou o organizaţie naţională şi s-a alăturat confederaţiilor din Canada, Africa, Asia, Australia, America Latină şi Caraibe ca membru în Consiliul Mondial.

            Confederaţiile naţionale şi regionale se concentrează pe dezvoltarea şi îndrumarea uniunilor de credit din zona lor; Consiliul Mondial pune accentul pe progresul global şi unitatea permanentă a mişcării mondiale. Consiliul Mondial oferă de asemenea asistenţă pentru dezvoltare prin intermediul Fundaţiei Mondiale pentru Uniunile de Credit.

 

Numeroase Forme de Asistenţă

            Prin contracte cu Agenţia  Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) şi Peace Corps, CUNA a Imprimat un impuls semnificativ - răspândirii uniunilor de credit în lumea întreagă, începând cu 1962. Mişcarea a primit ajutor şi din partea multor agenţii private.

            În 1980 a fost înfiinţată Fundaţia Uniunilor de Credit, numită iniţial Fundaţia CUNA, pentru a continua această muncă de dezvoltare. Fundaţia concentrează resurse pentru a întări mişcarea uniunilor de credit din SUA şi din lume. Fundaţia primeşte contribuţii de la organizaţii de uniuni de credit naţionale, de la ligi, de la uniuni de credit şi de la alte grupuri. Aceste venituri sunt folosite pentru a finanţa proiecte ale uniunilor de credit.

 

Creştere şi Concurenţă

            Creşterea spectaculoasă a uniunilor de credit din Statele Unite în deceniul trecut a constituit o parte importantă a sistemului financiar naţional. Dar acest nou statut a produs şi o creştere a presiunii concurenţei, pe măsură ce şi alte instituţii financiare au început să ofere mai multe servicii consumatorilor.

            Rolul CUNA şi al organismelor afiliate, precum şi cel al ligilor statale, este de a proteja câştigurile uniunilor de credit şi de a le pregăti pentru a funcţiona în noua lume financiară a viitorului fără să-şi piardă devotamentul pentru tradiţia unică a uniunilor de credit, care este de a fi de folos oamenilor.

 

Sistemul Uniunilor de Credit

            Sistemul Uniunilor de Credit, care cuprinde uniuni de credit şi organizaţii statale şî naţionale ale uniunilor de credit, este una dintre cele mai puternice reţele financiare din lumea întreagă.

            Prin acest efort de cooperare, uniunile de credit de orice dimensiune pot oferi membrilor lor o gamă largă de servicii financiare sofisticate. Ele îşi pot combina puterea lor individuală cu alte componente ale sistemului pentru a-şi coordona marketing-ul, a-şi moderniza capacităţile manageriale şi tehnice şi a se exprima cu un singur glas puternic în Washington, D.C.

            La nivel naţional, CUNA şi organismele afiliate oferă uniunilor de credit acele produse, servicii şi îndrumarede care au nevoie pentru a face faţă concurenţei de pe piaţa financiară din zilele noastre.

            Aceste produse şi servicii se află la dispoziţia uniunilor de credit prin afilierea lor la ligi şi prin plata unor cotizaţii şi taxe.

 

*Comunicaţii

            Uniunile de credit sunt informate despre cele mai recente evoluţii, inclusiv probleme legislative şi de reglementare, prin intermediul buletinului săptămânal Credit Union Newswatch, editat de mişcare, şi prin Serviciul de Informaţii Meteor®, care este serviciul electronic de informaţii al CUNA.

            Uniunile de credit obţin de asemenea informaţii proaspete şi consistente în domeniu financiar şi al consumului prin publicaţii şi buletine obţinute de Ia CUNA şi organismele afiliate.

*Produse Financiare pentru Membri

            Uniunile de credit au acces la o diversitate de servicii operaţionale şi programe financiare. Aceste servicii, concepute, elaborate şi realizate în special pentru uniunile de credit şi membrii acestora, cuprind share, drafts, ATMs, conturi de pensie individuale, ordine de plată, cărţi de credit şi debit, formulare operaţionale, furnituri şi materiale de birou.

            Uniunile de credit pot să ofere membrilor lor şi finanţare prin Ipotecile CUNA, care aparţin în acelaşi timp Grupului de Servicii CUNA şi Grupului de Asigurări Reciproce CUNA.

 

*Sprijin Promoţional

            Organizaţiile naţionale oferă de asemenea uniunilor de credit toate instrumentele de care au nevoie pentru a-şi promova produsele şi serviciile. Sunt puse la dispoziţie manuale de marketing, broşuri, casete de formare, reclame radio şi tv, şi multe alte materiale promoţionale.

 

*Aspecte Guvernamentale

            Lucrând în cooperare, atât la nivel statal cât şi Ia nivel naţional, uniunile de credit au obţinut adoptarea, practic, a întregii legislaţii de care au nevoie pentru a putea participa cu succes la concurenţa de pe piaţa de astăzi, evitând în acelaşi timp legi care ar putea avea un efect negativ asupra uniunilor de credit şi membrilor lor.

 

*Oportunităţi Educative

            Programele educative şi de formare oferă o serie de oportunităţi de pregătire pentru salariaţii uniunilor de credit şi pentru voluntari. Pentru formarea personalului uniunilor de credit se folosesc cărţi, manuale şi materiale audiovizuale, precum şi numeroase şcoli şi conferinţe.

 

*Servicii Financiare pentru Uniunile de Credit

            Sistemul   Uniunilor   de   Credit   are   propria   sa instituţie financiară centrală, care oferă servicii uniunilor de credit prin intermediul a 42 de uniuni de credit corporate.

            Aceste servicii includ o gamă largă de oportunităţi de investiţii, credite, servicii financiare complete, precum şi cele mai precise şi recente informaţii din domeniul investiţiilor.

 

Devotamentul fata de Consumatori

            Existau 13.385 uniuni de credit în SUA la sfârşitul anului 1992, cu peste 63,8 milioane membri, 243 miliarde de dolari economii, 146 miliarde de dolari credite curente, 21,9 miliarde de dolari capital net şi 269 miliarde de dolari active.

            În total, 86 de ţări cu 41.777 cooperative financiare sunt afiliate Consiliului Mondial al Cooperativelor de Credit. La sfârşitul anului 1991, ele înregistrau 88,6 milioane membri şi 358 miliarde de dolari economii.

            În totalitatea sa, Sistemul Uniunilor de Credit este una dintre cele mai mari şi puternice organizaţii financiare din SUA. Uniunile de credit, ligile, CUNA şi organismele afiliate, Asigurările CUNA, Consiliul Mondial şi multe alte organizaţii de sprijin ale uniunilor de credit lucrează împreună pentru a răspunde nevoilor membrilor.

            Ideea uniunilor de credit a ajuns să cuprindă multe milioane de oameni, dar nu există în mod efectiv vreo limită în privinţa rezultatelor la care poate să ajungă mişcarea în ce priveşte dezvoltarea, serviciile şi, cel mai important, instrumentul de cooperare şi armonie între oameni pe care îl reprezintă.